Concurs "ART MAESTRO" - Regulament

ȘCOALA DE ARTE JANINA BĂDICI ORGANIZEAZĂ:
CONCURSUL “ART MAESTRO”
Concurs de Pictură și Desen
EDIȚIA I – 20 iulie 2020 

Regulamentul concursului

I. Cine poate participa:

Concursul Național de Pictură și Desen ”ART MAESTRO” este dedicat artiștilor plastici, amatori sau profesioniști, cu vârsta cuprinsă între 4 şi 50 de ani, care studiază artele plastice la instituții cu profil vocațional, în școli sau facultăți de arte (de stat sau private) sau ca și hobby artistic, acasă, indiferent dacă aparțin sau nu de un profesor coordonator. Vârsta minină de participare este de 4 ani, impliniti inainte de data desfasurarii concursului (20 iulie 2020), iar cea maxima de 50 de ani.

II. Lucrări impuse:

  • Concursul Național de Pictură și Desen ”ART MAESTRO” va fi organizat în două secțiuni: a. desen și b. pictură.
  • Un concurent se poate înscrie la ambele secțiuni din concurs.
  • Lucrările se pot realize pe orice tip de hârtie sau pânză, dar nu pe lemn, plastic sau metal. Ele trebuie să poarte un nume și să fie semnate de către artist.
  • Pentru secțiunea a. desen – participanții trebuie să prezinte una sau două lucrari la alegere din genurile derivate desenului. Tema este liberă (ex.: portret, schiță, grafică, natură statică, personaje  etc.). Lucrările pot fi realizate atât în creion, cât și în cărbune, dar nu în creion colorat sau cerat.
  • Pentru secțiunea b. pictură – participanții trebuie să prezinte una sau două lucrari la alegere din genurile derivate picturii (ex. lucrare în culoare acrilică, în ulei pe pânză, în culori tip goașă sau tempera). Tema expusă este liberă (ex. portret, peisaj, schiță, natură statică etc.). Nu se acceptă lucrări realizate din creioane colorate sau cerate.
  • Lucrările se vor fotografia sau scana în prealabil și se vor salva în format Jpg sau Png. (nu se acceptă lucrări trimise în fișier Pdf sau Photoshop). Imaginea lucrărilor trebuie să fie clară, să nu fie editată în programe media, să poarte ca și titlu numele concurentului, urmat de denumirea aleasă a operei de artă și să fie semnată de către artist.

III. Categoriile din concurs:

Desen și pictură:

  1. Preșcolari - 4 – 7 ani;
  2. Clasele I - IV;
  3. Clasele V - VIII;
  4. Clasele IX - XII;
  5. Studenți și adulți.

IV.  Documente necesare inscrierii:

  • Fisa de inscriere;
  • Dovada achitarii taxei;
  • Pozele sau fișierele (jpg sau png) cu lucrările.

Documentele se vor trimite pe adresa de e-mail: contact@scoaladearte-jb.ro, până pe data de 15 iulie 2020. Fișele primite după această dată nu vor mai fi luate în considerare. Taxa de participare, odată trimisă, nu mai poate fi returnată.

V. Taxa de participare:

Taxa de participare în valoare de 50  ron va putea fi trimisă în contul: RO49INGB0000999906053605, deschis la ING BANK, beneficiar PIANUL COPILARIEI SRL, CUI: 36222059, cu specificația: pentru Concursul “Art Maestro” și numele participantului.

Fișa de înscriere

VI.  Premiile oferite:

Se vor acorda:

  • Premiul III și Premiul II – diplomă;
  • Premiul I – diplomă și medalie;
  • Premiul I Special - diplomă, medalie și suma de 50 lei la toate secțiunile și categoriile din concurs;
  • Marele Premiu “ART MAESTRO” – Un sejur de două zile pe litoralul românesc, în stațiunea Mamaia ( pentru două persone, la hotel de 3*, cu mic dejun inclus).

Premiile vor fi anunțate pe pagina de Facebook a Scolii de Arte “Janina Bădici” și în pagina de internet – www.scoaladearte-jb.ro,  în data de 20 iulie 2020.

Toate lucrările participante în concurs vor fi publicate după afișarea rezultatelor, pe pagina de Facebook a Școlii de Arte “Janina Bădici”.

Participanții din București sunt așteptați la adresa sediului școlii pentru a își ridica premiul. Concurenții din afara Bucureștiului vor primi premiile acasă, deoarece ele vor fi trimise prin curier la adresa de domiciliu specificată în fișa de înscriere.

Deciziile juriului sunt definitive și nu pot fi contestate.

Școala de Arte “Janina Bădici” își rezervă dreptul de a folosi materialele foto trimise de către participanți.

 

Data: Duminică, 14 iun 2020

Realizare site web HASS Web Design